Implicarea lui Constantin Șovăială în toate proiectele PNL Sibiu, alături de seriozitatea demonstrată în toate funcțiile publice deținute și cultivată în anii de carieră militară, îl recomandă pentru un nou mandat în Camera Deputaților. De altfel, în organizația noastră Constantin Șovăială este secretar general, calitate în care a coordonat atât campaniile electorale ale filialei, cât și restul activităților interne.
A fost vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, apoi președinte interimar, iar ulterior deputat. A fost unul dintre luptătorii împotriva decimării legilor justiției, s-a opus prin vot tuturor abuzurilor și a protestat în stradă alături de mii de români împotriva abuzurilor. A susținut 25 de moțiuni de cenzură, a semnat 68 de inițiative legislative și a adresat aproape 200 de întrebări și interpelări. Constantin Șovăială este unul dintre oamenii care cred în parteneriatul dintre autoritățile locale și Guvern ca șansă a dezvoltării locale.