Raluca Turcan, viceprim-ministrul României:

„Măsuri pentru degrevarea sistemului sanitar prin creșterea numărului cadrelor medicale:

  • Medicii absolvenți de facultate de medicină și medicii rezidenți primesc drept de liberă practică, indiferent de anul de pregătire în rezidențiat: vor lucra sub supraveghere în spitale și vor acorda asistența pacienților care suferă de COVID 19.
  • Studenții la medicină din anii 4, 5 și 6 și studenții la facultățile de asistenți medicali, din anii 3 și 4, vor putea fi voluntari. Astfel, vor semna contracte de voluntariat cu ISU din județul respectiv și vor lucra sub supravegherea cadrelor medicale; voluntarii pot primi 2500 de lei/ lună dacă lucrază minimum 120 de ore; voluntarii vor primi diurnă, masă și cazare dacă vor lucra în localități din afara centrelor universitare sau în afara localităților de domiciliu; din cei 20 de mii de posibili volutari, țintim un număr de 3000 de studenți-voluntari, într-o primă fază.
  • Personalul medico-sanitar de la MAPN, soldații profesioniști sanitari și militarii salvatori vor participa în campaniile de vaccinare anti-COVID, atunci când aceasta va avea loc.”