Președintele Klaus Iohannis:

”Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile și, începând de luni, începând din această săptămână, este în vigoare un nou set de măsuri.
Câteva observații legate de starea de alertă, vă amintiți că la mijlocul lui octombrie Guvernul prelungise starea de alertă și instituise un set de măsuri. Iată că avem un impact al acelui set de măsuri, repet, măsurile din octombrie. Avem, cam de două săptămâni și ceva încoace, o plafonare vizibilă la numărul de infectări noi. Asta este o veste bună și ne arată că măsurile au efect.

Pe de altă parte, vedem foarte clar că trebuie să avem răbdare și trebuie să respectăm aceste măsuri. Acest efect de plafonare a apărut în urma setului din octombrie, nu în urma setului de acum, de luni.

Trebuie însă să fim sinceri și să spunem că plafonarea la 10.000 este mult prea sus. Avem un număr prea mare de cazuri grave la Terapie Intensivă și avem un număr mult prea mare de decese, și atunci a fost nevoie de un nou set de măsuri, setul care a intrat în vigoare de luni.

Iarăși, vă cer respectarea măsurilor și răbdare! Va trebui să așteptăm două-trei săptămâni până când noul set de măsuri va produce efectele dorite – efectele dorite: îngrădirea pandemiei, scăderea sau cel puțin limitarea numărului de noi infectări, limitarea cazurilor grave și, evident, sperăm într-o reducere a mortalității. Aceste lucruri sunt extrem, extrem de importante.

Vă solicit tuturor: respectați noul set de măsuri! Este nevoie de aceste măsuri pentru sănătatea noastră, a tuturor, pentru a da o șansă medicilor să se ocupe de cazurile grave din spitale.”